duminică, 30 martie 2008
marți, 25 martie 2008
Manchester United - Liverpool 3 - 0
Match Links
- Live Scorecentre
- Barclays Premier League
- 23rd Mar 2008
- KO 13:30
- Ground: Old Trafford
- Att: 76,000
Manchester United s-a distrat cu FC Liverpool şi, la cum au evoluat ieri, se poate gândi la titlul cu numărul 17, cu care ar ajunge la doar unul în spatele adversarei de ieri pe „Old Traford“.
Duelul dintre echipele celor mai buni atacanţi din Premier League, Cristiano Ronaldo şi Fernando Torres, a fost câştigat de primul. Golul său din minutul 79, al 25-lea din acest sezon de Premier League şi al 34-lea din toate competiţiile, „a rupt“ de tot meciul, dezechilibrat încă dinainte de pauză, după reușita lui Wes Brown (36) şi eliminarea lui Javier Mascherano, care a primit două „galbene“. Partea secundă a fost un festival ofensiv al gazdelor, antologică fiind faza de 3-0, când Nani l-a ţintuit pe Reina după o combinaţie teribilă, la care fundaşii oaspeţilor au fost spectatori de lux, pasa decisivă aparţinându-i lui Rooney. „A fost o victorie mare, am văzut o echipă matură în ultimele șase luni, care azi a ajuns într-un vârf de formă“, a spus Sir Alex Ferguson.
Mai au de jucat cu Arsenal şi Chelsea
Şapte paşi mai au „diavolii“ până la titlu și cinci puncte avans. Programul nu este deloc uşor pentru Ronaldo şi compania. Urmează partide cu Aston Villa, Middlesbrough, dar mai ales „şocurile“ cu rivalele londoneze, Arsenal şi Chelsea. Liverpool mai are doar şansa numită Liga Campionilor pentru a nu bifa un an de coşmar. Dar „cormoranii“ trebuie să fie atenţi şi la Everton, rivala din oraş putându-le răpi în acest final de sezon poziţia a patra, care duce în C1.
34 de goluri a marcat Cristiano Ronaldo în acest sezon în toate competiţiile, fiind golgheterul lui United
Sursa: prosport

Labels:
Man Utd
vineri, 21 martie 2008
Manchester United - Bolton 2 - 0
Match Links
Barclays Premier League
19th Mar 2008
KO 20:00
Ground: Old Trafford Ground: Old Trafford
Att: 75,476
Inaintea derby-ului cu Liverpool, programat pe 23 martie, Sir Alex Ferguson vrea o victorie pentru Manchester United in partida cu Bolton Wanderers.
Meciul cu Bolton, echipa care a ajuns pe pozitie retrogradabila se va disputa miercuri 19 martie pe Old Trafford, iar managerul scotian este dornic de revansa, dupa ce in tur, Bolton a castigat surprinzator cu 1-0, printr-un gol marcat de Anelka.
"Dupa clasament s-ar putea spune ca suntem deja campioni, dar tinand cont de meciul de la Derby County trebuie sa ne revizuim astfel de atitudini. Deci pana la Liverpool sa fim mai atenti in ofensiva si sa concretizam ocaziile", a spus Ferguson pentru postul de radio al clubului.
Prima intalnire in Premier League intre cele doua echipe a avut loc pe 3 decembrie 1892, pe vremea cand Manchester united se numea Newton Heath. La vremea respectiva, Bolton, o echipa mult mai experimentata a castigat cu 4-1 in fata a 3000 de oameni.
De mentionat ca din ultimele 4 vizite ale celor din Bolton pe Old Trafford, in trei randuri echipa pregatita actualmente de Garry Megson a primit 4 goluri.
Palmares general:
Manchester United - Bolton Wanderers 97 41 22 34 156 - 131

duminică, 16 martie 2008
Derby - Manchester United 0 - 1
Sir Alex Ferguson nici nu-si imagina ca deplasarea de la Derby County va fi atat de dificila, mai ales ca la mijlocul saptamanii, ultima clasata din Premier League fusese invinsa de Chelsea cu 6-1.
In ciuda acestui aspect, trupa pregatita de Paul Jewell a facut fata mai bine de o ora actiunilor efensive purtate de "diavoli".
Cu un sistem de joc in Cristiano Ronaldo a avut rol de playmaker si doar cu un singur atacant autentic, Rooney, cei doi fiind ajutati de extremele destul de avansate, Park si Giggs, Manchester nu a reusit sa-l invinga sub nicio forma pe fostul sau portar, Roy Carroll.
Dupa ce Ronaldo a irosit cele mai multe ocazii, portughezul avea sa produca descatusarea pentru intreaga sa echipa in minutul 76, acesta relunad in poarta lui Carroll o minge primita de la O Shea.
Derby putea si ea sa marcheze, dar Ben Foster, la primul meci in Premier League pentru United, a inchis poarta la ocazia uriasa a lui Sterjovski.
In urma succesului, United a revenit pe primul loc in Premier League cu 67 de puncte in 29 de partide, unul mai mult decat Arsenal, care va juca insa pe Emirates cu Middlesbrough.
DERBY COUNTY: Carroll; Edworthy (Todd '55), Leacock, Moore, McEveley; Sterjovski (Robert, 83), Savage, Jones, Lewis; Miller, Earnshaw (Villa '76)
MANCHESTER UNITED: Foster; O Shea, Brown, Vidic, Evra; Park (Saha '62), Scholes (Carrick '62), Anderson (Fletcher '73), Giggs; Ronaldo, Rooney
Labels:
Man Utd
sâmbătă, 15 martie 2008
Sferturile Ligii Campionilor
UEFA a stabilit meciurile pentru sferturile de finala ale Ligii Campionilor. Ca de obicei surprizele nu au intarziat sa apara. Cele mai dure dispute vor fi Arsenal-Liverpool, doua echipe care sunt la cutite si in PremierLeague si socul sferturilor AS Roma-Manchester United, adica reeditarea intalnirii de anul trecut cand AS Roma a pierdut pe Old Trafford cu 1-7. Cu exceptia acestei partide celelalte infruntari sunt in premiera in Liga Campionilor.
Arsenal Londra - Liverpool
AS Roma - Manchester United
Schalke 04 - FC Barcelona
Fenerbahce - Chelsea
Semifinale:
Arsenal Londra / Liverpool - Fenerbahce / Chelsea
Labels:
Man Utd
Abonați-vă la:
Postări (Atom)