duminică, 25 mai 2008

Sezonul perfect pentru Manchester

„Războiul rece“ dintre echipa americanilor Glazer şi cea a rusului Abramovici a fost câştigat şi în acest an de United. Ferguson şi Ronaldo au fost cheile succesului.

SIR ALEX FERGUSON
Tehnicianul scoţian a ajuns la 29 de trofee cu Manchester United. Iar anul acesta victoriile au ceva special, având în vedere că au trecut 50 de ani de la tragedia de la München şi 40 de la primul succes al „diavolilor“ în Cupa Campionilor Europeni. Apropiat de elevii săi, maestru al jocurilor psihologice, Sir Alex a ştiut exact când să lase la o parte fotbalul cu parfum sud-american, înlocuindu-l cu un pragmatism italian. S-a văzut asta şi miercuri, când partea a doua a meciului a fost dominată de Chelsea.



Trofeele lui Ferguson la United


2 Ligi ale Campionilor
1 Cupa Cupelor
1 Supercupa Europei
1 Cupa Intercontinentală
10 titluri de campion al Angliei
5 Cupe ale Angliei
2 Cupa Ligii Angliei
7 Supercupe ale Angliei

CRISTIANO RONALDO 42 de goluri în acest sezon. Ce alt-ceva ar mai putea dori cineva de la un mijlocaş ofensiv? Poate doar să nu mai rateze penalty-uri. Este al doilea într-un meci important din acest final de an al Ligii, după cel de la Barcelona, din semifinale. Parada lui Van der Sar la şutul lui Anelka i-a readus zâmbetul lui Ronaldo. Nu a bătut recordul de goluri într-un sezon pentru United, deţinut de Dennis Law, dar titlul în Premier League şi Liga Campionilor, competiţii în care a fost golgheter, valorează mai mult decât orice statistică.

NOROC United putea pierde finala dacă Terry marca a cincea lovitură de departajare, dar liderul lui Chelsea a alunecat şi a trimis mingea pe lângă poartă. După meci, secundul Ten Cate a dezvăluit că Drogba era exe-cutantul desemnat. Eliminarea ivorianului a dat totul peste cap.

FĂRĂ ÎNFRÂNGERE Manchester United a reuşit să câştige Liga Campionilor fără a pierde vreun meci din cele 13 în această ediţie a celei mai tari competiţii a Europei, lucru reuşit şi de Marseille, AC Milan, Ajax şi FC Barcelona. Seria a început la Lisabona, când Cristiano Ronaldo a marcat singurul gol al meciului cu Sporting. Tot el a reuşit şi ultimul gol din acţiune marcat de „diavoli“ în C1.

759 de meciuri a jucat Giggs pentru United, depăşind miercuri recordul lui Sir Bobby Charlton

După ce am ratat penalty-ul, credeam că vom pierde finala. Putea fi cea mai neagră seară din viaţa mea. Dar sunt mândru că am câştigat
Cristiano Ronaldo, jucător Man. United

via: prosport.ro

Manchester United - Chelsea 1 - 1( 7 - 6 a/p)


Man Utd Home team Score Chelsea Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 26
1 - 1

Chelsea

  • Lampard 45 Drogba s/o 116

Match Links

  • UEFA Champions League
  • Final
  • 21st May 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Luzhniki
  • Att: 69,552

Milioane, spectacol si splendoare - o finala de vis pe o ploaie englezeasca la Moscova. Este scenariul ultimei piese regizate de englezi in Rusia. Castigatori - Manchester United. Istoria a tinut cu Sir Alex Fergusson - Chelsea, la prima finala Champions Legaue, si-a dezamagit patronul - Abramovich era sa moara de inima la momentul culminat - penalty-urile. Chelsea a fost mai aproape ca niciodata de trofeul mult visat! O alunecare a schimbat destinul unui meci - terry a trimis in bara, dupa ce golgheterul Champions League si aproape sigur Balonul de Aur din 2008 - Cristiano Ronalod a fost singurul care a ratat pentru manchester. Anelka a transformat intr-un cosmar seara de vis a lui Chelsea. 42 de mii de englezi s-au simtit ca acasa in capitala fotbalului din 2008 - Moscova. Giggs si Gary neville, alaturi de Sir Alex Fergusson sunt singurii supravietuitori de la finala Champiosn League castigata in 99 cu Bayern.Manchester a pus monopol pe fotbal - este campioana in Premier League si i-a luat fata lui Chelsea si in Champions League. Cel mai pretios trofeu european s-a intors in Anglia dupa 3 ani - Liverpool a fost ultima echipa care a castigat Liga Campionilor - dupa finala de vis din 2005. Ca si atunici si acum totul s-a decis la penalty-uri.

via: sport.ro




.

Wigan - Manchester United 0 - 2

Wigan Home team Score Man Utd Away Team

Wigan


0 - 2

Man Utd

  • Ronaldo 33(pen) Giggs 80

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 11th May 2008
  • KO 15:00
  • Ground: JJB Stadium
  • Att: 25,133
La 100 de ani de la primul titlu din istoria clubului de pe „Old Trafford”, Manchester United l-a câştigat şi pe cel de-al 17-lea, zece din acestea fiind obţinute în „era” care ar putea fi numită precum celebra scriere medievală „Alexiada“, după numele managerului Alex Ferguson.

Ieri, în ultima etapă de campionat, „diavolii” nu s-au încurcat la Wigan, impunându-se, destul de greu însă, cu 2-0. Cristiano Ronaldo, golgheterul din Premier League, şi-a făcut norma, deschizând scorul dintr-un penalty scos de Rooney (33). Echipa antrenată de Sir Alex Ferguson ar mai fi putut beneficia de o lovitură de la 11 metri la un fault asupra lui Scholes, iar rezerva de lux Giggs a stabilit scorul final de 2-0, după o pasă a aceluiaşi Rooney (80). Manchester United a câştigat titlul din Premier League cu două puncte avans faţă de Chelsea.

Formaţia lui Avram Grant, care avea nevoie de un pas greşit al rivalilor din Manchester pentru a spera la titlu, s-a întrebuinţat serios pe propriul teren în faţa celor de la Bolton Wanderers. Fără căpitanul John Terry, schimbat în minutul 14 după o accidentare serioasă, londonezii au remizat, 1-1. Andri Şevcenko a marcat pentru „albaştri”, pentru ca în prelungirile partidei, pe când se ştia scorul de la Wigan, Taylor să egaleze. Ultima bătălie a războiului United – Chelsea se va da pe „Lujniki” din Moscova, pe 21 mai, când cele două vor juca finala Ligii Campionilor.

"E minunat! Nu m-am gândit la recorduri personale, ci doar la titlu. E fantastic să câştigi pentru a zecea oară în carieră campionatul!"

Ryan Giggs - jucător Manchester United

via prosport.ro


Manchester United - West Ham 4 - 1

Man Utd Home team Score West Ham Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 24,3 Tevez 26 Carrick 59 Nani s/o 37
4 - 1

West Ham

  • Ashton 28

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 3rd May 2008
  • KO 12:45
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 76,013
Golurile 39 şi 40 ale portughezului Cristiano Ronaldo în acest sezon au ajutat-o pe Manchester United să se apropie la un singur pas de titlul de campioană, după succesul de astăzi, 4-1 cu West Ham, în penultima etapă din Premier League.

Succesul de pe "Old Trafford" ar putea aduce cel de-al 17-lea titlu pentru "diavolii roşii" dacă urmăritoarea Chelsea va pierde luni, în deplasarea de la Newcastle. În cazul în care viitoarea adversară şi din finala Ligii Campionilor nu se va împiedica totuşi cu Newcastle, Manchester va câştiga titlul dacă învinge în ultima etapă,în deplasare, pe Wigan.

Cristiano Ronaldo a marcat o dublă în minutele 3 şi 24, după gafe uriaşe ale apărării lui West Ham, iar portughezul a ajuns la 30 de goluri în actualul sezon de Premier, cu doar unul mai puţin decât recordul actual, 31 de goluri într-o ediţie, care-i aparţine lui Alan Shearer.

Carlos Tevez a punctat şi el împotriva fostei sale echipe, cu un şut de la 30 de metri, şi dus scorul la 3-0 pentru Manchester, în minutul 26. Trei minute mai târziu, West Ham a redus din diferenţă, după o execuţie senzaţională a lui Dean Ashton, iar Manchester a început să-şi facă probleme spre finalul primei reprize, după ce Nani a fost eliminat în minutul 37, pentru un "cap" aplicat lui Lucas Neill.

Totuşi, după pauză West Ham, o echipă fără obiectiv în acest final de sezon, nu a forţat şi nu a încercat să beneficieze de omul în plus pe teren, iar scorul final, 4-1 pentru Manchester, s-a decis în minutul 60, în urma unui şut deviat al lui Michael Carrick.

via: prosport.ro


Manchester United - Barcelona 1 - 0

Man Utd Home team Score Barcelona Away Team

Man Utd

  • Scholes 14
1 - 0

Barcelona


  • Agg: 1 - 0

Match Links

  • UEFA Champions League
  • Semi-Final
  • 29th Apr 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 75,061
"Teatrul viselor", Old Trafford a luat foc, dupa ce Manchester United a reusit prima calificare in finala Ligii Campionilor, dupa noua ani. Elevii lui Sir Alex Ferguson nu au mai atins aceasta faza a competitiei de la finala de infarct, castigata in fata lui Bayern Munchen, in minutele de prelungire. Dupa un meci de poveste cu Barcelona, bucuria lui United a fost cu atat mai mare, cu cat golul victoriei a fost inscris de un simbol al "diavolilor", Paul Scholes, care, in urma unei suspendari, a ratat prima finala.

via: sport.ro


Chelsea - Manchester United 2 - 1

Chelsea Home team Score Man Utd Away Team

Chelsea

  • Ballack 45,86(pen)
2 - 1

Man Utd

  • Rooney 57

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 26th Apr 2008
  • KO 12:45
  • Ground: Stamford Bridge
  • Att: 41,828

Chelsea a detonat bomba campionatului englez cu trei etape inainte de final: 2-1 acasa cu rivalii de la Manchester United.

Michael Ballack a fost eroul meciului: neamtul a deschis scorul in minutul 45 si a transformat penaltiul decisiv cu patru minute inainte de finalul meciului.

Rooney a punctat pentru Manchester in minutul 56, dar nu a fost suficient pentru echipa lui Alex Ferguson pentru a pleca neinvinsa de pe Stamford Bridge.

Cu doua etape inainte de final, Manchester conduce in clasament cu 81 de puncte, la egalitate cu Chelsea, dar "diavolii" sunt avantajati de rezultatele directe, dupa ce au batut cu 2-0 in tur.

Via sport.ro



Barcelona - Manchester United 0 - 0

Barcelona Home team Score Man Utd Away Team

Barcelona


0 - 0

Man Utd


Match Links

  • UEFA Champions League
  • Semi-Final
  • 23rd Apr 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Camp Nou
  • Att: 98,000
Sezonul dezastruos al catalanilor în Primera se putea încheia încă de miercuri seara, dacă Ronaldo ar fi transformat penalty-ul obţinut tot de el în minutul 3. Barca şi-a revenit din acest knock-down şi a controlat cu discreţie restul partidei, dar nici atacurile în valuri, ca la handbal, pe semicerc, nici posesia de 65% nu i-au intimidat pe britanici, care au rezistat eroic până la final

Returul de peste 6 zile dintre Manchester şi Barcelona porneşte de la acelaşi scor, ca şi turul, 0-0.

Via Prosport.ro


Blackburn - Manchester United 1 - 1

Blackburn Home team Score Man Utd Away Team

Blackburn

  • Santa Cruz 21
1 - 1

Man Utd

  • Tevez 88

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 19th Apr 2008
  • KO 17:15
  • Ground: Ewood Park
  • Att: 30,316
Manchester United este acum la trei puncte de Chelsea. Dacă meciul „diavolilor” cu Blackburn s-ar fi terminat în minutul 87, londonezii ar fi avut nevoie de o victorie în meciul direct pentru a fi campioni.

Tevez a spulberat întrucâtva visele trupei lui Avram Grant, marcând cu două minute înainte de final. Până atunci, Santa Cruz deschisese scorul, iar „diavolii” lui Sir Alex Ferguson avuseseră ocazii peste ocazii la poarta gazdelor. United a cerut şi penalty de două ori, pe bună dreptate, Cristiano Ronaldo şi Nani fiind trântiţi în careu de fundaşii lui Blackburn.

Dar arbitrul nu a reacţionat în niciun fel. După acest rezultat, distanţa dintre mancunieni şi Chelsea este de trei puncte. Campioana are avantajul unui golaveraj mai bun decât al londonezilor (+54 faţă de +36).

În ultimele trei runde, United îşi permite inclusiv luxul de a pierde la Chelsea, sâmbăta viitoare. Două victorii în ultimele două runde, cu West Ham şi Wigan, i-ar asigura titlul. Un succes pe „Stamford Bridge” i-ar încorona campioni cu două etape înainte de final. Dincolo, „albaştrii” lui Grant trebuie să câştige ultimele trei partide şi să se roage pentru un pas greşit al „diavolilor”.

Via prosport.ro



joi, 17 aprilie 2008

Manchester United - Arsenal 2 - 1

Man Utd Home team Score Arsenal Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 54(pen) Hargreaves 72
2 - 1

Arsenal

  • Adebayor 48

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 13th Apr 2008
  • KO 16:00
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 75,985
Arsenal a deschis scorul prin Adebayor pe Teatrul viselor, intr-un meci cat o finala. Golul tunarilor, venit in minutul 48, nu a fost de ajuns pentru londonezi, care sperau sa revina in lupta pentru campionat. Eternul Cristiano Ronaldo a adus egalul, in timp ce Hargreaves i-a adus pe diavoli in avantaj. Manchester castiga finala cu Arsenal si fotbalistii lui Ferguson par desprinsi in castigatori.

Manchester are 80 de puncte dupa 34 de etape, in timp ce Chelsea ocupa locul doi, cu 74 de puncte, dar cu un meci mai putin. Arsenal incheie podiumul, cu 71 de puncte






joi, 10 aprilie 2008

Manchester United - A.S. Roma 1 - 0

Man Utd Home team Score Roma Away Team

Man Utd

  • Tevez 70
1 - 0

Roma


  • Agg : 2 - 0

Match Links

  • UEFA Champions League
  • Quarter Final
  • 9th Apr 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 74,423

Managerul lui Manchester United, Alex Ferguson, aa ţinut să precizeze că returul cu AS Roma a fost mul mai dificil decât a părut, iar că ratarea penalty-ului de către Daniele De Rossi a făcut diferenţa.

"Am fost periculoşi în primele 25 de minute, dar portarul lor a avut patru parade fantastice. Penalty-ul ratat de De Rossi a făcut diferenţa. Nu ne-a fost uşor în acest meci, dar să nu uităm că a fost un sfert de finală în Liga Campionilor cu ocupanta locului secund în campionatul italian", a spus Ferguson.

Manchester United s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia italiană AS Roma, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei. În tur, la Roma, Manchester United s-a impus cu scorul de 2-0.


Middlesbrough - Manchester United 2 - 2

Middlesbrough Home team Score Man Utd Away Team

Middlesbrough

  • Alves 35,56
2 - 2

Man Utd

  • Ronaldo 10 Rooney 74
  • 6th Apr 2008
  • KO 13:30
  • Ground: Riverside Stadium
  • Att: 33,952
Surpriza in Premier League!! Desi cotata ca favorita certa, Manchester United s-a impiedicat in fata celor de la Middlesbrough, ramanand dupa partida jucata duminica in deplasare cu doar trei puncte avans in fata lui Chelsea.

Marcatorul de serviciu pentru trupa lui Sir Alex Ferguson, Cristiano Ronaldo, a deschis scorul in minutul 10 si parea ca Middlesbrough nu va avea altceva de facut decat sa se apere si sa incerce sa limiteze scorul. Nu numai ca gazdele au egalat, dar au si preluat conducerea: Afonso Alves a reusit o dubla spectaculoasa in minutele 35 si 56 cu doua suturi imparabile si lidera Premier League s-a vazut inexplicabil dominata.

Blazonul elevilor lui Ferguson a fost recastigat cu un sfert de ora inainte de ultimul fluier de Wayne Rooney, dar Manchester n-au reusit si golul victoriei si scorul final, 2-2, trimite pe "Stanford Bridge" vesti bune.




miercuri, 2 aprilie 2008

A.S. Roma - Manchester United 0 - 2

Roma Home team Score Man Utd Away Team

Roma


0 - 2

Man Utd

  • Ronaldo 39 Rooney 66

Match Links

  • UEFA Champions League
  • Quarter Final
  • 1st Apr 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Olimpico
  • Att: 80,023

Spaletti anunta inaintea meciului cu Manchester ca Roma nu cauta razbunarea, ci doar victoria. Dupa acel 1-7 din sezonul trecut, capitolinii aveau o miza uriasa in sferturile Ligii: semifinala Cupei, dar si uitarea cosmarului de pe "Teatrul viselor". Ferguson, de partea cealalta, declara ca, de cand e managerul lui Manchester, nu a avut o echipa asa puternica precum aceasta cu Ronaldo, Rooney, Nany, Anderson.

Sir Alex a avut castig de cauza. Copii teribili, Rooney si Ronaldo, au facut legea. Minutele 39 si 66 au fost cu noroc. Roma, isi prelungeste criza din ultima vreme, desi a eliminat surprinzator in optimi pe Real Madrid. Englezii isi prelungesc forma de vis, iar portughezul Ronaldo are un nou nume-norocos: Roma. Cristiano a marcat primul gol in Champions League chiar impotriva giallorosilor, in sezonul trecut.

ROMA: Doni - Cassetti, Mexes, Panucci, Tonetto - De Rossi, Aquilani - Taddei, Pizarro, Mancini - Vucinic
Rezerve: Curci, Cicinho, Giuly, Antunes, esposito, Ferrari, Brighi

MANCHESTER UNITED: Van der Sar - Brown, Ferdinand, Vidic, Evra - Carrick, Scholes, Andersson - Cristiano Ronaldo, Park - Rooney
Rezerve: Kuszczak, Hargreaves, Giggs, Pique, O'Shea, Silvestre, Tevez

Tehnicianul Sir Alex Ferguson a declarat ca a sperat in victoria echipei Manchester United in meciul cu AS Roma:

"Este rezultatul sperat. Am avut probleme in primul sfert de ora, dar golul lui Cristiano Ronaldo, o fantastica lovitura de cap, a intors partida in favoarea noastra. El nu a jucat des in centrul atacului. A mai facut-o in campionat cu Portsmouth si a marcat de doua ori. Oricum, el poate juca pe toate posturile in atac. Cat priveşte golul, acesta este un gol clasic cu capul. Fundasul Romei nu l-a vazut venind, cred ca a fost surprins. Este un rezultat fantastic pentru noi. Meritam sa mergem in semifinale, chiar daca nimic nu este garantat in fotbal. In plus, nu au fost incidente cu suporterii, ceea ce este un bonus pentru noi", a declarat Ferguson.

duminică, 30 martie 2008

Manchester United - Aston Villa 4 - 0

Man Utd Home team Score Aston Villa Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 17 Tevez 33 Rooney 53,70
4 - 0

Aston Villa


Match Links

  • Barclays Premier League
  • 29th Mar 2008
  • KO 17:15
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 75,932




marți, 25 martie 2008

Manchester United - Liverpool 3 - 0


Man Utd Home team Score Liverpool Away Team

Man Utd

  • Brown 34 Ronaldo 79 Nani 81
3 - 0

Liverpool

  • Mascherano s/o 44

Match Links

  • Live Scorecentre
  • Barclays Premier League
  • 23rd Mar 2008
  • KO 13:30
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 76,000
Manchester United s-a distrat cu FC Liverpool şi, la cum au evoluat ieri, se poate gândi la titlul cu numărul 17, cu care ar ajunge la doar unul în spatele adversarei de ieri pe „Old Traford“.

Duelul dintre echipele celor mai buni atacanţi din Premier League, Cristiano Ronaldo şi Fernando Torres, a fost câştigat de primul. Golul său din minutul 79, al 25-lea din acest sezon de Premier League şi al 34-lea din toate competiţiile, „a rupt“ de tot meciul, dezechilibrat încă dinainte de pauză, după reușita lui Wes Brown (36) şi eliminarea lui Javier Mascherano, care a primit două „galbene“. Partea secundă a fost un festival ofensiv al gazdelor, antologică fiind faza de 3-0, când Nani l-a ţintuit pe Reina după o combinaţie teribilă, la care fundaşii oaspeţilor au fost spectatori de lux, pasa decisivă aparţinându-i lui Rooney. „A fost o victorie mare, am văzut o echipă matură în ultimele șase luni, care azi a ajuns într-un vârf de formă“, a spus Sir Alex Ferguson.

Mai au de jucat cu Arsenal şi Chelsea

Şapte paşi mai au „diavolii“ până la titlu și cinci puncte avans. Programul nu este deloc uşor pentru Ronaldo şi compania. Urmează partide cu Aston Villa, Middlesbrough, dar mai ales „şocurile“ cu rivalele londoneze, Arsenal şi Chelsea. Liverpool mai are doar şansa numită Liga Campionilor pentru a nu bifa un an de coşmar. Dar „cormoranii“ trebuie să fie atenţi şi la Everton, rivala din oraş putându-le răpi în acest final de sezon poziţia a patra, care duce în C1.

34 de goluri a marcat Cristiano Ronaldo în acest sezon în toate competiţiile, fiind golgheterul lui United

Sursa: prosport




by

vineri, 21 martie 2008

Manchester United - Bolton 2 - 0

Man Utd Home team Score Bolton Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 19,9
2 - 0

Bolton


Match Links

Barclays Premier League

19th Mar 2008

KO 20:00

Ground: Old Trafford Ground: Old Trafford

Att: 75,476


Inaintea derby-ului cu Liverpool, programat pe 23 martie, Sir Alex Ferguson vrea o victorie pentru Manchester United in partida cu Bolton Wanderers.
Meciul cu Bolton, echipa care a ajuns pe pozitie retrogradabila se va disputa miercuri 19 martie pe Old Trafford, iar managerul scotian este dornic de revansa, dupa ce in tur, Bolton a castigat surprinzator cu 1-0, printr-un gol marcat de Anelka.
"Dupa clasament s-ar putea spune ca suntem deja campioni, dar tinand cont de meciul de la Derby County trebuie sa ne revizuim astfel de atitudini. Deci pana la Liverpool sa fim mai atenti in ofensiva si sa concretizam ocaziile", a spus Ferguson pentru postul de radio al clubului.
Prima intalnire in Premier League intre cele doua echipe a avut loc pe 3 decembrie 1892, pe vremea cand Manchester united se numea Newton Heath. La vremea respectiva, Bolton, o echipa mult mai experimentata a castigat cu 4-1 in fata a 3000 de oameni.
De mentionat ca din ultimele 4 vizite ale celor din Bolton pe Old Trafford, in trei randuri echipa pregatita actualmente de Garry Megson a primit 4 goluri.

Palmares general:

Manchester United - Bolton Wanderers 97 41 22 34 156 - 131







Sursa: telesport.ro

duminică, 16 martie 2008

Derby - Manchester United 0 - 1

Derby Home team Score Man Utd Away Team

Derby


0 - 1

Man Utd

  • Ronaldo 76

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 15th Mar 2008
  • KO 15:00
  • Ground: Pride Park Stadium
  • Att: 33,072

Sir Alex Ferguson nici nu-si imagina ca deplasarea de la Derby County va fi atat de dificila, mai ales ca la mijlocul saptamanii, ultima clasata din Premier League fusese invinsa de Chelsea cu 6-1.
In ciuda acestui aspect, trupa pregatita de Paul Jewell a facut fata mai bine de o ora actiunilor efensive purtate de "diavoli".
Cu un sistem de joc in Cristiano Ronaldo a avut rol de playmaker si doar cu un singur atacant autentic, Rooney, cei doi fiind ajutati de extremele destul de avansate, Park si Giggs, Manchester nu a reusit sa-l invinga sub nicio forma pe fostul sau portar, Roy Carroll.
Dupa ce Ronaldo a irosit cele mai multe ocazii, portughezul avea sa produca descatusarea pentru intreaga sa echipa in minutul 76, acesta relunad in poarta lui Carroll o minge primita de la O Shea.
Derby putea si ea sa marcheze, dar Ben Foster, la primul meci in Premier League pentru United, a inchis poarta la ocazia uriasa a lui Sterjovski.
In urma succesului, United a revenit pe primul loc in Premier League cu 67 de puncte in 29 de partide, unul mai mult decat Arsenal, care va juca insa pe Emirates cu Middlesbrough.


DERBY COUNTY: Carroll; Edworthy (Todd '55), Leacock, Moore, McEveley; Sterjovski (Robert, 83), Savage, Jones, Lewis; Miller, Earnshaw (Villa '76)



MANCHESTER UNITED: Foster; O Shea, Brown, Vidic, Evra; Park (Saha '62), Scholes (Carrick '62), Anderson (Fletcher '73), Giggs; Ronaldo, Rooney





sâmbătă, 15 martie 2008

Sferturile Ligii Campionilor




UEFA a stabilit meciurile pentru sferturile de finala ale Ligii Campionilor. Ca de obicei surprizele nu au intarziat sa apara. Cele mai dure dispute vor fi Arsenal-Liverpool, doua echipe care sunt la cutite si in PremierLeague si socul sferturilor AS Roma-Manchester United, adica reeditarea intalnirii de anul trecut cand AS Roma a pierdut pe Old Trafford cu 1-7. Cu exceptia acestei partide celelalte infruntari sunt in premiera in Liga Campionilor.

Arsenal Londra - Liverpool

AS Roma - Manchester United

Schalke 04 - FC Barcelona

Fenerbahce - Chelsea

Semifinale:

Arsenal Londra / Liverpool - Fenerbahce / Chelsea

CEL MAI TARE CAMPIONAT DIN EUROPA


Sir Alex Ferguson a afirmat ca prezenta a patru echipe din Anglia la tragerea la sorti pentru sferturile de finala ale Champions League demonstreaza valoarea pe care o are Premier League.
In urnele pentru sferturile de finala ale Ligii Campionilor se afla Manchester United, Arsenal Londra, Liverpool si Chelsea, adica toate echipele engleze inscrise la start, alturi de Barcelona, AS Roma, Fenerbahce si Schalke 04.
"Premier League este cel mai tare campionat din Europa. Acum vreo opt ani, Spania era la putere, dar acum fotbalul englez a atins acelasi nivel. s-ar putea sa avem chiar semifinale intre echipele din Anglia, dar la fel de posibil este sa avem decat doua echipe mai departe, daca ne vom duela intre noi in sferturi", a spus Ferguson.
In intreaga istorie a participari in cupele europene, Manchester United nu a jucat niciodata contra unor rivale din Premier League, insa Sir Alex a spus ca este pregatit pentru orice adversar.

Sursa: telesport.ro

duminică, 9 martie 2008

Manchester United - Portsmouth 0 - 1

Man Utd Home team Score Portsmouth Away Team

Man Utd

  • Kuszczak s/o 76
0 - 1

Portsmouth

  • Muntari 78(pen)

Match Links

  • The FA Cup sponsored by E.ON
  • Sixth Round
  • 8th Mar 2008
  • KO 12:45
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 75,463
Manchester United a ratat sansa de a repeta performanta din 1999, cand a reusit sa castige Premier League, FA Cup si Champions League, dupa ce a fost invinsa pe Old Trafford de Portsmouth.
United a atacat inca din debutul meciului, dar defenisva lui Harry Rednkapp, cu Sol Campbell si Distin in prim plan a facut fata tuturor suturilor expediate cu predilectie de Ronaldo, Rooney, Nani sau Tevez. Iar atunci cand ei erau depasiti, portarul James a aratat de ce la 37 de ani este inca titularul nationalei Angliei.
In repriza secunda totul s-a intetit, Ronaldo rateaza poarta in minutele 56 si 65, iar Evra trimite pe langa (68).
La doar doua minute de la ratarea fundasului francez, Carrick, intrat pe teren in partea secunda scapa spre poarta goala, dar Distin apare in ultima clipa si il impiedica pe englez sa impinga mingea pentru 1-0, chiar de pe linia portii.
In minutul 73, Evra apare din nou in prim plan si trage puternic spre poarta, insa James se intinde si cu varful degetelor trimite mingea in bara.
Portsmouth a iesit din clinci printr-un contraatac, purtat de Kranjcar si Baros. Cehul ajunge in postura de 1-1 cu portarul Kuszczak, intrat dupa prima repriza in locul lui van der Saar, si este agatat de un picior de polonez, iar centralul Atkinson arata 11 metri.
Cum United facuse toate schimbarile, Rio Ferdinand a intrat intre buturi, dar in ciuda sfaturilor primite de la mai multi coechipieri nu a putut sa se opuna executiei lui Muntari din minutul 78.
Dupa faza golului, United nu a mai reusit sa se concentreze penru egalare si a ratat astfel incredibil semifinalele, dupa un meci pe care l-a avut in mana pe intreaga durata a sa.
Portsmouth a obtinut pe Old Trafford prima victorie din 1957, iar Harry Redknapp a rasuflat usurat ca a reusit sa scape victorios de pe un stadion pe care il caalogase ca "iad" inainte de partida.
Echipa din sudul Angliei ar realiza o performanta notabila daca va ajunge in finala, ultima disputata fiind in 1939, cand a reusit si singura Cupa din istorie, dupa un succes cu 4-1 in fata lui Bolton Wanderers.


sâmbătă, 8 martie 2008

8 Martie

La Multi Ani Tuturor Fetelor/Femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie



si totodata, LA MULTI ANI MIE!!!!


miercuri, 5 martie 2008

Manchester United - Lyon 1 - 0

Man Utd Home team Score Lyon Away Team

Man Utd

  • Ronaldo 41
1 - 0

Lyon


  • Agg : 2 - 1

Match Links

  • UEFA Champions League
  • First Round
  • 4th Mar 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 75,521
Anglia e in sarbatoare dupa calificarea de marti seara a lui Manchester United in sferturile de finala ale Champions League. Managerul tunarilor, Sir Alex Ferguson, a declarat, marti seara, la conferinta de presa de dupa meciul castigat in fata fostei adversare a Stelei, Olympique Lyon, ca reusita gruparii sale in Liga Campionilor este una fireasca."Ar fi trebuit sa fructificam mai multe dintre sansele create in partea secunda. Ne-am facut singuri meciul dificil, dar suntem in turul urmator, asa ca ne-am atins obiectivul. Din punct de vedere defensiv, ne-am descurcat bine, nu cred ca Lyon a avut vreo sansa buna de gol in aceasta partida", a explicat pe scurt Ferguson.
Tehnicianul nu a uitat sa aminteasca, laudativ, nici cea de-a treizecea reusita a lui Cristiano Ronaldo, nici egalarea recordului de invincibilitate al tunarilor, multumind suporterilor pentru sprijinul acordat in victoria, scor 1-0, in fata francezilor de la Olympique Lyon.


duminică, 2 martie 2008

Fulham - Manchester United 0 - 3

Fulham Home team Score Man Utd Away Team

Fulham


0 - 3

Man Utd

  • Hargreaves 15 Park 44 Davies 72(og)

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 1st Mar 2008
  • KO 15:00
  • Ground: Craven Cottage
  • Att: 25,314
Manchester United nu a avut nicio emotie la Fulham, intr-un meci contand pentru etapa a 28-a a Premier League.
Datorita locului ocupat de Fulham inaintea etapei, 19, Sir Alex Ferguson si-a permis sa nu-i trimita in teren pe Rooney, Ronaldo sau Anderson si sa inceapa partida cu Park, O'Shea si Saha intre titulari.
United a avut fraiele partidei inca din debutul meciului si a deschsi scorul dupa un sfert de ora de joc, Hargreaves marcand dintr-o lovitura libera, acordata dupa un fault la Tevez.
Pana la pauza, Scholes in doua randuri, Nani si Tevez puteau sa majoreze diferenta. Sud coreeanul Park i-a conferit lui United un avantaj linistitor de doua goluri, dupa ce a reluat cu capul in poarta lui Niemi, mingea perfect centrata de Scholes.
In repriza secunda, Fulham a incercat mai mult in atac, dar tot Manchester avea sa marcheze printr-un autogol, al nefericitului Davies, care a deviat in poarta o minge centrata in careu de O'Shea.



vineri, 29 februarie 2008

Tinere Talente!

In acest clipulet sunt prezentati 50 de tinere talente, cunoscute sau mai putin cunoscute, de peste tot din lume. Apar jucatori precum Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, tanarul Bojan Krkic, dar si jucatori mai putin cunoscuti precum Kerlon sau Giovinco.
Trebuie mentionat faptul ca toti jucatorii au 22 de ani, sau MAI PUTIN!!!...de aceea, jucatori precum Kaka sau Robinho nu vor fi prezenti in acest clipulet!!

Enjoy!



duminică, 24 februarie 2008

Best of...

cele mai frumoase 5 goluri inscrise de Cristiano Ronaldo din lovitura libera



Poate ca nu e cel mai bun executant de lovituri libere, insa cu siguranta Cristiano Ronaldo mai are timp sa creasca. Portughezul-minune al lui Manchester United e foarte tehnic si rapid, dar stie si cu loviturile libere.

Newcastle - Manchester United 1 - 5

Newcastle Home team Score Man Utd Away Team

Newcastle

  • Faye 79
1 - 5

Man Utd

  • Rooney 25,80 Ronaldo 45,56 Saha 90

Match Links

  • Barclays Premier League
  • 23rd Feb 2008
  • KO 17:15
  • Ground: St James' Park, Newcastle
  • Att: 52,291


Manchester United nu a avut mila de Newcastle United, in ultima partida a zilei de 23 februarie din Premier League.
Impulsionati de faptul ca Arsenal a facut doar un egal pe St. Andrews, cu Birmingham City, jucatorii trimisi in teren de Sir Alex Ferguson au inceput in forta partida cu Newcastle.
Minutul 25 avea sa fie punctul de plecare al diavolilor, Wayne Rooney invingandu-l pe irlandezul Given, dupa ce s-a dovedit mai agil decat NZgobia.
Dupa o mare sansa de 2-0 irosita de Tevez, Cristiano Ronaldo, pasatorul de la primul gol, a scapat singur cu portarul lui Newcastle si a reusit golul cu numarul 28 al sezonului.
La pauza, Given a fost schimbat de Keegan cu Taylor, in speranta ca rezerva irlandezului va avea mai multe sanse de a se opune atacurilor vizitatorilor. Numai ca in minutul 56, Ronaldo avea sa mai marcheze inca o data, dupa ce a speculat o imensa greseala in defensiva gazdelor.
Diagne-Faye a inscris pentru 1-3 in minutul 79, dar imediat Rooney a facut si el dubla, cu un sut splendid in coltul drept al portii.
Wayne a ratat sansa hattrick-ului in minutul 85, dar inainte de a parasi terenul, United a mai inscris odata prin Saha (91), intrat pe teren in locul lui Ronaldo.
Manchester acumuleaza astfel 61 de puncte si se apropie la 3 lungimi de Arsenal, in timp ce Ferguson i-a mai dat o data clasa lui Keegan, dupa mai vechile umilinte la scor, la mijlocul anilor 90.

joi, 21 februarie 2008

Lyon - Manchester United 1 - 1

Lyon Home team Score Man Utd Away Team

Lyon

  • Benzema 54
1 - 1

Man Utd

  • Tevez 87

Match Links

  • UEFA Champions League
  • First Round
  • 20th Feb 2008
  • KO 19:45
  • Ground: Municipal De Gerland
  • Att: 39,230
Manchester e favorita pentru calificarea in sferturile Champions League, dupa egalul scos in Franta cu Ol. Lyon, scor 1-1
Imbatati cu victoria superba in fata lui Arsenal, scor 4-0, jucatorii lui Ferguson au dat peste o trupa compacta.
In minutul 52, Lyon a deschis scorul prin Benzema, pentru ca Manchester sa egaleze pe final de meci prin Tevez. Returul de pe Old Trafford se anunta incendiar, unde englezii au nevoie chiar si de un 0-0 pentru calificare.

Echipe:


Lyon: Coupet, Reveillere, Squillaci, Boumsong, Grosso, Clerc, Juninho, Toulalan, Kallstrom, Govou, Benzema.
Rezerve: Vercoutre, Cris, Bodmer, Fred, Ben Arfa, Delgado, Keita.

Man Utd: Van der Sar, Brown, Ferdinand, Vidic, Evra, Ronaldo, Scholes, Hargreaves, Anderson, Giggs, Rooney.
Rezerve: Kuszczak, Saha, Carrick, Nani, O'Shea, Fletcher, Tevez.





duminică, 17 februarie 2008

Manchester United - Arsenal 4 - 0

Man Utd Home team Score Arsenal Away Team

Man Utd

  • Rooney 16 Fletcher 20,74 Nani 38
4 - 0

Arsenal

  • Eboue s/o 49

Match Links

  • The FA Cup sponsored by E.ON
  • Fifth Round
  • 16th Feb 2008
  • KO 17:15
  • Ground: Old Trafford
  • Att: 76,000
Manchester a umilit-o pe Arsenal in Cupa Angliei, cu 4-0. Duelul gigantilor din Anglia s-a incheiat dezastruos pentru fosta adversara a Stelei din Champions League. Ghinionul cel mare al tunarilor a purtat numele de Nani, omul meciului.

Portughezul a facut senzatie, cu un gol si doua pase de gol. Rooney a deschis scorul pentru United in minutul 17, Fletcher a marit avantajul in minutul 19, pentru ca Nani sa stabileasca scorul la pauza, 3-0, gol marcat in minutul 38. A doua repriza a adus un singur gol, insa si cele mai spectaculoase driblinguri facute de Nani. Fletcher a inscris pentru 4-0 in minutul 75, iar Ferguson il invinge pe rivalul sau de moarte, Wenger.